Extraterestrul

- Dom' doctor eu n-am nimic la cap, credeți-mă ! Ce pot să am?
- Gligule lasă-mă să te ajut ! Eu sunt medicul tău. Răspund de sănătatea ta. D-aia iau salariu.
- Bine, dar trebuie să mă credeți pe mine, nu pe mama. Nu-i așa mamă?
Mama e un pic cam fricoasă și d-aia m-a adus aici la dumneata, dar eu sunt bine.
- Măi băiete, dac-ar povesti doar mamă-ta, aș putea zice că se-nșeală, dar... tot satul zice despre tine același lucru. De ce-ți zic toți Gligucăscagură ? Asta-i porecla care ți-au dat-o oamenii care-ți văd beteșugul, pentru care mamă-ta te-a adus aici. Din cauza asta, spun sătenii că ți-ai ratat și studiile. Uite, povestește-mi, de exemplu, ce ți s-a-ntâmplat ultima dată cu...extraterestrul!
- A ! Eram sigur. Dom' doctor, ce să mai...Mamă, pe matale ce naiba te-a apucat să ... ? Dom'le eu nu sunt nebun. Dumneata crezi că-s dus cu sorcova ? Extraterestrul...extraterestrul era o invenție, la mișto, pentru ăia care râdeau de mine.
- Îmi imaginez că totul a fost o invenție, dar ce mă interesează pe mine, ca medic, este cu totul altceva. Ce vreau eu să aflu este, de ce ți se-ntâmplă episoadele alea, de zic unii că ai epilepsie alții că ești gata să mori ?
- Am povestit tuturor chestia asta, zicându-le să nu se sperie, că eu în momentele alea, nu fac altceva decât să mă odihnesc. Când cu extra...terestrul tot așa a fost. Practic mă odihneam.
- Dar de ce nu auzi când te strigă oamenii, de răspunzi la a treia sau a patra chemare și aia facută cu voce tare și atunci tresari, de parcă dormi, în timp ce ești cu ochii țintă la oameni ? Ce ți se-ntamplă ? Ce vezi ? Ce auzi ?
Un timp Gligore tăcu, scărpinându-se la ceafă. Nu știa cum să-i răspundă doctorului la acest lucru. În timpul vieții, a fost întrebat de multe ori despre aceste stări, ale sale, iar în ciuda tuturor explicațiilor pe care le dădea, nu era înțeles de nimeni, dimpotrivă batjocorit. În cele din urmă se hotărâ să-i explice doctorului, cum s-a întâmplat ultimul episod cu...paranormalul.
- Uitați cum a fost ! Stăteam la umbra unui copac. Ceilalți oameni care erau la coasă cu mine se așezaseră și ei, care pe unde apucaseră, să se odihnească. Lângă mine, chiar în față mea, erau doi oameni care se certau. Unul din ei era mut și cum nu putea să vorbească, dădea din mâini foarte mult și scotea din gât niște sunete ciudate, care nu sunt ca ale noastre, cei care putem vorbi.
Auzeam frecvent ,,iuiulo,, ,,matass,, și uneori ,,hal-lal-l,,. Zgomotele astea m-au făcut să mă uit la el, c-o atenție foarte mare. Și... dom' doctor, aici este chestia asta pe care n-o înțeleg oamenii care mă înconjoară. Eu când sunt foarte atent, aproape că nu mai văd nimic altceva, decât lucrul la care mă uit. La început am văzut un om ca toți ceilalți, dar în timp ce mutul începuse pretidigitația aia gălăgioasă, n-am mai putut să fiu atent și la altceva din jurul meu.
- Oamenii zic că ai stat nemișcat, cam trei sferturi de ceas.
- Era o oră de masă și toți stăteam tolăniți pe iarbă, nemișcați.
- Dar ce zici de șarpele care a trecut peste tine și nu l-ai simțit? Că așa zic oamenii...
Gligore simțea că îi transpiră palmele, fruntea, spatele. Știa că discuția va ajunge la un anumit punct, unde el nu va mai putea să eschiveze și totuși nu-i venea să vorbească despre starea aceea care punea stăpânire pe el, în momente ca acelea. Prefera, mai degrabă, să-l considere nebun și să-i dea un pumn de pastile, decât să facă efortul de a explica ceea ce explicase de nenumărate ori altora, fără nici un rezultat.
- Domnu’… dumneata când auzi bombănituri ca ale mutului, nu rămâi așa... răvășit ?
- Nu. Eu am un cumnat care e mut și când vrea să vorbească cu mine, îmi caută fața. Când e sigur că-l văd, începe să dea din mâini, iar eu cum deja i-am învățat limbajul, nu fac decât să i-l descifrez și să-i răspund.
- Aici e problema dom' doctor. Când mutul nu vorbea, eu îl vedeam ca pe un om oarecare, dar când a început să-și agite mâinile, am încetat, treptat, să-l mai văd. Vedeam în el altceva decât un mut exprimându-se. N-am mai putut fi atent la el ci undeva...dincolo de el că nu pot să va explic. El nu mai era...Mintea mea îl prăpădise. Totul încremenise în jur, doar el se balansa. Nu-l mai recunoșteam. În momente ca astea, încerc să mă prind de numele lui, rostindu-l repetat, în șoaptă, dar nu fac decât să-l înstrăinez mai mult și el...se duce. În locul lui, rămâne o făptură care mă atrage din ce in ce mai mult. O privesc din ce în ce mai atent și uimit.
Aud ...,,iuiulo,, ,,matass,,. Văd mâini agitându-se ritmic, îndoindu-se de la cot, uneori de la umăr și cel mai des de la încheieturile degetelor. Nu-l pot ține mult în ochi dom' doctor că ... se duce și eu rămăn cu... altcineva acolo, pe care nu-l cunosc. De fapt nici nu e o ființă ci doar mișcări, sunete care vor să comunice cu mine folosind mâinile ăstuia, gâtlejul lui. În timpul ăsta eu mă odihnesc profund. Iar când m-au strigat oamenii până la urmă i-am auzit și pentru că își băteau joc de mine întrebându-mă ce am văzut de-am rămas așa încremenit, eu le-am răspuns simplu ,,un extraterestru,,. Ce puteam să le zic ?
- Da uite care-i treaba tanti Safta ! Băiatul dumitale trebuie să stea un timp aici, la noi la spital, sub îngrijirea noastră. O să-i dăm medicamentele de care are nevoie, ca să depășească starea. Iar tu Gligule, când o să ieși din spital, să te ferești de Soare și să nu neglijezi tratamentul pe care o să-l primești !
- Da dom' doctor, numai spuneți-mi, când trebuie să-l iau și dacă e bine pe stomacul gol sau după ce mănânc!
Știți, gastrita-mi face necazuri.