Dizertațiile încolăcirii.

- Dragii mei -le spuse Eliza copiilor ei în timpul mesei de prânz- mi-au rămas ici în suflet cuvintele pline de har ale părintelui Darie. Am zis eu că ăsta-i om cu carte și cu har că altfel n-ar fi putut să zică toate minunățiile alea. Astea-s slujbe care le ține ăștia bătrânii nu ăi tineri care vin de pe băncile școlii și nu știe ce e aia greutatea vieții. Părintele Darie o zis așa : ,,fiilor nu cei ce zice toată ziua doamne doamne or să intre în Împărăția Cerurilor ci aceia care simte nevoile săracului care n-are ce ai tu,, Dar bine că n-o zis-o chiar așa cum v-o zic io acu'. S-a uitat țintă la noi de-ncremenisem toți și nu se mai auzea nici musca și deodată, ca un arhanghel a strigat ,, eheei !,, și după asta o-nceput a zice și-a drege de-și dădea babele ghionturi și șoșoteau zicând că popa Darie tre' să iasă la pensie c-o-nnebunit și nu mai respectă canoanele slujbelor. Da' mie mi-o plăcut și mi-o mers la inima. Mai zicea ,, unii face pomene cu fast, din ăla care s-arate lumii că cine sunt ei și adună la mesele lor mai mult pe cei de-ai familiei lor și astfel binefacerea lor capătă răsplată aici, pe pământ, când și ei sunt invitați la mesele lor de pomană și astfel își pierd răsplată cea din ceruri.Păi ce-i asta ? Tre' să mergem mai departe fiilor - zicea popa - si să aducem la masa noastră pe săracul care e sărac și care n-are de unde-ți dea înapoi ce i-ai dat de pomană. Ba mai mult dacă vreți fiii mei și credincioși iubiți ai Domnului să ne gândim, că săracul pe care-l vede ochii tăi și ochii lui te vede pe tine când îl așezi la masă și când s-o saturat iți zice bogdaproste și asta e tot un fel de răsplată pe care-o primim aici pe pământ și nu în Ceruri. Așa că pe toate astea să nu le lăsăm nefăcute, dar să mergem mai departe si să dăm săracului pe care nu-l vede ochii noștri și ochii lui nu ne vede pe noi ca să ne mulțumească,, - și după ce-o tăcut lung da' lung de tot de credeam că n-o să mai zică nimic c-o uitat ce are de zis pentru că-i bătrân și ramolit saracu', a început iar să ne zică - ,, știți cum puteți să-i dați un blid de mâncare săracului care nu te vede și care nu poa' să-ți mulțumească ?,, - Toți tăceau. Io mă gândeam că saracu' care nu mă vede e ăl' mort cum e Iorgu că lui i-am făcut az' pomană de pastele blajinilor da'... nu-i așa. S-ar zice că i-am dat, chipurile, lu' Iorgu toate bunătățile alea de colaci da'...i-am încolăcit tot pe sărăcii care stau printre morminte și-așteaptă cu ochii beliți să vadă de unde le mai vine ceva. Și-n timp ce mă gândeam ca proastă și nu știam care-i saracu' care nu mă vede începu popa să ne zică mai mult șoptit - ,,voi când v-așezați la masă și când vă scurmă foamea prin măruntaie nu-i așa că vă înfigeți cu lingura-n blid ca s-ă-nghititi bucatele ? Da așa faceți și nu-i rău că așa o lăsat bunul Dumnezeu să mai trecem din când în când și pe la iesle. Dar e bine totuși ca măcar o dată pe lună -după ce te închini- când să-nfigi lingura... oprește-te brusc și las-o pe masă și să vezi cum toată firea se răscoală împotrivă ta și te zgâlțâie certându-te ca pe un nebun, căci e cu adevărat o nebunie să nu-i dai de mâncare când iți cere.Dar tu să rabzi și în taina sufletului tău, acolo unde nici un ochi nu pătrunde și nicio gură nu-ți aduce mulțumiri, acolo unde pe nimeni nu-l încolăcești cu datoria de a-ți zice bogdaproste, să spui : pentru numele lui Dumnezeu rup de bunăvoie de la gura mea, porția asta de mâncare pe care Tu Doamne mi-ai dat-o și sunt gata să o dau oricărui sărac din lume și apoi să te scoli de la masă mulțumindu-i lui Dumnezeu, ca și cum ai mâncat de te-ai saturat...da' tu n-ai mâncat, ci ai făcut ceva mai mult. Ai învins. Te-ai învins pe tine însuți dăruind. Iar asta ..în taină . Căci nu blidul de carne se urcă la Cerurile lui Dumnezeu ci învingerea ta personală în numele Celui Preasfânt.,,

- Așa ne-a zis, copiii mei, popa Darie, azi la cimitir când împărțeam pomana tatălui vostru Iorgu.

Copiii, care mai de care îi puneau fel și fel de întrebări despre toate astea. Numai Iani -cel mai plăpând dintre ei- nu spunea nimic. Stătea nemișcat cu capul plecat privind în blid. Mama, cu o singură mișcare, ca-ntr-un dans de saltimbanc, îi goni viespea care stătea pe marginea farfuriei lui și bea din supă.

- Ce e Ienica, te simți rău ?

- Nu mamă, doar îmi așteptam rândul la supă.