Ariciul - stimați admiratori ai spectacolului zoologic darwinist - se pare că este singurul animal pe care l-a făcut Dumnezeu. Creatorul, pe insula Nicăieri unde a fost exilat în urma loviturii de stat, a confecționat cu propriile-i degete, întocmai ca la crearea omului, un animal, pe care l-a trimis pe teritoriile sale, ulterior ocupate și devenite inamice. Pentru orice epidermă modern șlefuită, animalul recent apărut, nu corespundea cu nevoile măgulitoare ale mângâierilor. Partizanii creaționismului -vechi luptători în arenele Romei, acum ritualici amvonieni ascunși în impunătoare catedrale ale frici de orientare modernă- explicau în șoaptă, bizara și parcă nereușita fizionomie, a acestei recent ivite ființe. Frica lor părea un alt fel de exilare. Aceștia susurau direct în mecanismul tainic al urechii interne, teoria așa-zisei vinovății a iubirii fluide care ar soluționa această problemă spinoasă a ariciului, prezentând-o ca pe o scurgere imperfectă și epidermică a pasiunii creatoare.
Cu timpul, teoria a fost tolerată, predicată, predată în scoli, povestită copiilor, dar ariciul... n-a fost niciodată mângâiat, pupat pe botic sau pe alte întocmiri mai intime ale zoologiei lui. Exilul Creatorului continuă. În teritoriile ocupate, pavajul neted, este articolul preferat de tălpile cucoanelor și cuconilor iubitori de mângâieri lascive și flatante. În teritoriile ocupate, abuziv dar vremelnic, ariciul nu va fi purtat niciodata cu mândrie în lesă.
No hay comentarios:
Publicar un comentario