Extrauterin - Extrauterino

Ghemuirea ... e ritualul nostalgiei palustre intrauterine prin care mama își închină în fiecare seară pruncul în templul sacru al sânului ei. În uterul brațelor materne genele fiului sunt alintate de respirația mamei. ,,A fost odată...,, - îi clipocește aceasta invitându-l artistic să doarmă dar timpanele ochilor lui zăresc între vocalele poveștii dansul buzelor. Ce este somnul lângă hipnoza curiozității care-l cheamă în chiar peștera acestei gurii misterioase ca pe un speolog?,, ...Făt- Frumos s-a dus la împăratul ...,, - continuă povestea acestei limbi care se repede către el ca un Zmeu fioros oprit de gratiile dinților . Dar ce-s cuvintele? - Sunete ce vin și pleacă pe care timpanele ochilor nu le cunosc. Luna poartă vina auzirii oftalmice a pruncului căci cu lumina ei îi lungește acestuia curiozitatea până-n fundul gurii mamei unde alte întocmiri stalactitice îi așteaptă retina chemându-i-o. Deși suflarea maternă îi spune : ,,...fugi Făt-Frumos căci Zmeul cu zece capete ți-a pus gând râu...,, pruncul nepăsător călătorește în întunericul misterului bucal ca un vrednic paladin. Mama rămâne afară cu ale ei în timp ce el înaintează-n noul lacustru univers. Iată deci de unde s-a inspirat Dumnezeu în profeția sa ,,...omul va lasă pe mama lui ...,, ! Și pruncul ostenit de călătoria delirului sau atavic se culcă sub cerul liber al gurii materne ca un viteaz războinic. Luna - ispita lui albă - nu-l părăsește ci stă la capul lui născocind un mâine mai curios ca astăzi-ul poveștii pe care mama - povestitoare renumită - n-o cunoaște. Și ca să se-asigure că în spațiul inventat de ea nu va intra nimeni Luna desenează intrarea sub formă de ieșire.


............

El agachar … es el ritual de la nostalgia palustre del intrauterino atraves del cual mama consagra a su bebe en el templo sagrado de su pecho. En el utero de sus brasos maternales los parpados son mimados por la respiracion de la madre. ,,Erase un vez…,, le va susurando esta invitandolo artisticamente a dormir pero el timpano de sus ojos del bebe persibe entre los vocales del cuento el baile de los labios. Ce es el sueño en comparacion con la hipnosis de esta curiozidad que lo llama en la profundidad de la cueva de esta boca misteriosa como un espeleologo ?  El cuento continua mientras esta lengua misteriosa  -como un dragon- se abalansa hacia el por entre las rejas de los dientes. Que son las palabras? Sonidos que se vienen y se van y al que los timpanos de los ojos no les conosen. La Luna ghueva la culpa de este ,,oido,, oftalmico del bebe porque con su luz alarga  -a este-  la curiozidad hasta el fondo de la boca materna donde lo estan esperando otras criaturas anatomico-estalactiticas y completamente desconosidas. Aunque el soplo de mama le dice ,,!core hijo mio corre. Escapate del dragon por que quiere matarte!,, el bebe descuidado camina hacia dentro de este misterio bucal como un valiente paladin(o).  La madre  -con las suias- siempre se queda por fuera mientras el pequeño avansa en el misterio del su recien descubierto universo. Quiza esto es lo que a inspirado a mismisimi Dios en la profecia  ,, por eso el ombre va a dejar a su madre y a su padre …,, El bebe cansado de su caminada delirico-onirica se acosta justo debajo del cielo de la boca maternal como un valiente guerero. La luna –su blanca tentacion- no lo abandona sino inventa un ,,mañana,,  -a su nueva exploracion-  mucho mejor que ,,el hoy,, del este cuento secreto al que mama  -famoso narrador-  no lo conose.  Y para asegurarse de que en el espacio unico inventado por ella no va a entrar nadie ajeno la Luna representa dibujando la entrada como …una salida..