Detectivu’ Șarlahoms

Sub un pom căruia Soarele i-a împrumutat vremelnic o umbră se aude :,,Gărgăriță-riță/ zboară-n poieniță/ ia aripi de rândunea/ ca s-ajungi la mandra mea/ !,, apoi la un interval de-un strănut se aude : ,,fir-ai a' dracu' de gândac prost și chior nu vezi pe unde zbori ?,, Iorgu este... maestrul interpret al acestor intonații tragi-comice și silvestre. Iorgu este ciobanul satului căruia lumea îi mai zice și detectivu' Șarlahoms că le știe pe toate. Nu ! Numele nu-i vine de la ,,șarlă,, adică ,,potaie,,ci de la detectivul lui Arthur C. Doyle. Dar mai bine-i venea numele de la ,,potaie,, că odată a lăsat oile pe deal de izbeliște și-a venit în sat c-o mortăciune-n spate s-o arate veterinarului. Era un caine belit despre care zicea că l-a găsit atârnat de picioare într-un copac și a dat sfoară-n sat că în pădure este o ,, sectă diavolească care fură și omoară copii,,. O lună-ntreaga de cum apunea Soarele și până-n zori n-a mai ieșit unul pe uliță și asta până când primarul și directorul școlii au făcut o întrunire cu tot satul și i-a convins oarecum pe săteni că...nu-i decât un zvon. În luna aceea facturile de la Romtelecom și Renel au făcut mult sânge rău în sat pentru că bieții oameni își lăsau aprinse luminile toată noaptea în locurile unde nici măcar nu obișnuiau să le aprindă și vorbeau unul cu altul numai prin telefon chiar și vecinii care erau gard în gard. Detectivu' Șarlahoms mi-a fost coleg de bancă zece fericiți ani. Încă de pe-atunci a fost investit în funcția de detectiv când într-o zi doamna dirigintă care era rea ca un demon n-a venit la ora de franceză și în clasă era un vacarm ca la Turnul Babel. El stătea lângă mine liniștit în banca a treia lângă geam. La intrare cineva uitase ușă întredeschisă și atunci în mijlocul hărmălaiei se mișcă încet închizându-se și deschizându-se întocmai cum obișnuia demonu' de dirigintă să se joace cu ușa când stătea la bârfă cu o altă profesoară în timpul orelor. În toată ora în care am stat fără profesor în clasă a fost o liniște de mormânt până la sfârșit când din greșeală Coman zis și Dementu' care stătea la două bănci mai în spate ( a cărei singură rațiune de a veni la scoală era de a face hărmălaie ) și-a dat seama că ușa nu o mișcă diriginta așa cum credeam toți ci curentul de aer care se forma între ușa întredeschisă și geamul pe care Șarlahoms îl mișca cu o discreție de detectiv. Suna deja de recreație când din spate i-am auzit glasul inconfundabil al ,,dementului,, : ,,vâlililililei dacă nu ti fărâm mutule...ne-ai făcu' de-am stat dijaba-m-banca di ni s-o blocat șâra schinării...,, Și bine-nțeles că a început încăierarea între ,,dementu',, și...pe atunci ,,mutu',, că așa i se zicea până atunci lui Șarlahoms. Încăierările cu...detectivu' preferabil erau de evitat căci avea un stil de bătaie nu știu cum să-l numesc...,,pasiv-activ,, pentru că el niciodată nu iniția o bătaie dar dacă-l loveai era imposibil să nu ți-o dea înapoi imediat așa că iți dădea atâtea câte îi dădeai. Eu personal într-o astfel de bătaie cu el am învățat ce înseamnă...infinitul sau mai bine zis...nesfârșitul pentru că nu se mai termina bătaia noastră ci ne pocneam pe rând nelimitat până când am obosit. Ei ! Șarlahoms stă acum sub pom la umbră. Oile cine știe pe unde îi hoinăresc în timp ce el își trimite sol la mândra lui o...mămăruță care de-atâta foială și amețeală-ntre palmele lui în loc să zboare înspre...,,poieniță la mândruță,, i-a intrat într-o nară. Până la urmă a scos-o jumate pe nas cu un băț și jumate scuipând-o că-i intrase adânc până-n gât.