Ariciul - El erizo

Ariciul - stimați admiratori ai spectacolului zoologic darwinist - se pare că este singurul animal pe care l-a făcut Dumnezeu.
Se povestește că (ne)Creatorul pe insula Nicăieri unde a fost exilat în urma loviturii de stat a confecționat cu propriile-i degete întocmai ca la (ne)crearea omului un animal pe care l-a trimis pe teritoriile sale ulterior ocupate și devenite inamice. Pentru orice epidermă modern șlefuită animalul recent apărut nu corespundea cu nevoile măgulitoare ale mângâierilor.
Explicațiile șoptite ale partizanilor (ne)creaționismului - vechi luptători acum ritualici amvonieni ascunși în impunătoare catedrale ale frici de orientare modernă asupra bizarei și parcă nereușitei zoologii a acestei recent ivite ființe- păreau un alt fel exilare.
Aceștia susurau direct în mecanismul tainic al urechii interne teoria așa-zisei vinovății a iubirii fluide care ar soluționa această problemă spinoasă a ariciului prezentând-o ca pe o scurgere imperfectă și epidermică a pasiunii creatoare.
Cu timpul teoria a fost tolerată predicată predată în scoli povestită copiilor dar ariciul... n-a fost niciodată mângâiat pupat pe botic sau pe alte întocmiri mai intime ale zoologiei lui.
Exilul (ne)Creatorului încă continuă.
În teritoriile ocupate pavajul neted este articolul preferat de tălpile cucoanelor și cuconilor iubitori de mângâieri lascive și flatante.
În teritoriile ocupate abuziv dar vremelnic ariciul nu va fi purtat cu mândrie în lesă.

  El erizo -estimados admiradores del espectáculo zoológico-darwinista- parece que es el único animal que lo creo El Dios. Se dice que El Creador en la isla …,,ningunaparte,, -donde fue exilado después del golpe del estado- a confeccionado con sus propios dedos - al igual que en la creación del ombre- un animal al que lo envio después en los territorios ocupados e enemigos. Para ninguna epidermis modernamente pulida el nuevo animal no corespondia para las necesidades de engatusamiento de la acaricia. Las explicaciones susuradas de los partidistas del creacionismo –antiguos combatientes ahora ritualicos ,,pulpitonienses,, escondidos en las imponentes catedrales del miedo de orientación moderna-  sobre la extraña y en aparencia fracasada zoología de este recién surgido ser paresian otro tipo de exilio. Estos susuraban directamente en el mecanismo interno de las orejas la teoría de una tal culpabilidad fluida que solucionaria este problema espinoso del erizo presentándolo como un derrame imperfecto y epidérmico de la pasión creadora. Con el paso del tiempo la teoría a sido tolerada predicada enseñada en los colegios pero el erizo no a sido nunca acariciado y besado en el hocico o en las otras partes mas intimas de su zoología. El exilio del Creador continua. En los territorios ocupados el pavimento suave es el articulo mas preferido por los pies de las damas y de los señoritos amantes de las acaricias lascivas y halagüeña. En los territorios ocupados abusivo pero temporalmente el erizo no será nunca paseado en correa.